Carvat în stâncă

Cine spune că viața trebuie numai trăită                                                                                           Și mereu înlocuită                                                                                                                             Pentr’ un sâmbure de moarte?

Cine-Și pune viața Sa pentru viața ‘celora                                                                                       ce sunt morți, umblând de vii,                                                                                                            Pe prag de mormânt mereu nou, mereu același…?

Cine suntem noi să nesocotim Viața din viață dăruind                                                            Tuturor acelora ce-și mai păstrează-n suflet                                                                                       O urmă de întoarcere? O urmă de lumină…

Carvat în stâncă, sfântul munte scade,                                                                                           Oamenii ce-l urcă-l sculptează pân’ în țâțâni                                                                                Cu-ale lor păcate și fărădelegi…

‘cest munte, vechea lumie, zidit din temelii                                                                                    De o mână pricepută, dintr-o inimă măiastră,                                                                               Nu avea nevoie de carvare-n plus…

Nepricepută foarte….                                                                                                                      Pofte egoismul rege întronând,                                                                                                      Satisfacție-nchisă-n propriu mormânt…

Mulțumiți, domnilor? Împlinite, doamnelor?                                                                              Voi, slujitori ‘cestui străvechi, urât idol                                                                                          Nu faceți decât să cereți suspensie

Pentru obscenități în progresie…                                                                                                    Veți cădea cu toții, cei nesocotiți cu mintea,                                                                                 Veți cădea ca idolii de marmură cei reci.

Carvat în stâncă, munte scade,                                                                                                   Carvat în suflet, inima-mi piere,                                                                                                         În amar etern de suferință…

„Dar nu, nu-i vorba de noi, nu…                                                                                                     Nu-i vorba de noi, nu…                                                                                                                      Noi Nu Suntem AȘA”… 🙂

Menționare: Citatul de la sfârșit preluat din cântecul lui Florin Chilian, numit Suflete de slugă. Suntem varză cu toții….