În sufletu’mi cel trist Pecete nouă s-a scris cu litere de smoală-n carne vie: Nu există adevăr la oameni…
Pe trupul strălucind a noapte, E o rană de duhoare Ce inimi tot doboară și lumie de-adevăr întunecă…
Totul, totul, totul…Doamne! Ne-am întunecat cu toții! Te-am uitat deplin în trup… Te-am lepădat deplin….
… iartă-ne! Te iubim noi încă! Nu ne lăsa așa pierind pe cale… Doamne! Doamne! Doamne! Tu, nu – Doamne-Doamne al nostru…
Din scrâșnet vuind sânge Eu mă cobor lin, gândind La minciună de necrai… La isprava minciunii noastre…
«Cum putem trăi așa?!…» – Suspină-un suflet ars de dor și de frumos… – Și inimă-mi plânge-ncetișor…
Lacrimi nu mai are – doar durere și suspin – o continuă stare-ncleștată sufet tânăr răpunând și iară ridicând…
Minciună pe stradă, minciună-n parc… Minciună-n școală, minciună-n pat… Minciună-n minte, Minciună-n inimi… Minciună-n suflet…minciună totul…,