Zilele trec și zborul meu cu ele se stinge trecător, încet, Spulberând urmă de viorele Și de-orice speranță-n cuget…
Așchii-ntregi mă-nfing neîncetat Și-oricât aș dori de chin să mai scap Nu pot lăsa plecând un chip de neuitat Și inima-mi se strânge, cum să scap?
Privirea ta îmbibată-n suflet, Atingeri de dor ce piept ating Și-l curmă lin, ușor În vals de cruntă letargie…
Întregi spasme sufletești, Gol de val-vârtej aieve, O durere ce nu trece Și tot uită să mai plece…
Stau înghițind hăuri întregi În gândul că totul îți dădui Și totul pierdui… Într-un ceas de sorți vitregi.
Te iubesc, Crai frumos Născut în ceas de toamnă, Cu suflet duios, Cald, fără de iarnă…
Tu, ce-mi cuceriși sufletul Și zaci trist sub pământul Învârtoșat de spasmul rece Al unei lumi ce tăt nu tace…
Și confundă sacrul cu profanul, Răul în bine-l îmbracă, Iar pe tine nu te-mpacă Oricât ai căta să nu faci pe golanul.
Nu… nu fugi crezând că ești pe cale, O vioară mai tare în suflet de-ți cântă, Nu o stinge de-a ta învârtoșare, Ci o ia de-i ascultă glasul…
Ea e cea ce la mine te-aduce… Și voi fi o tristă Ană În vremuri învolburate Iubindu-te mereu…
Crăișor ascuns de rele pătimiri ,.,
stehana
Stehana's Blog 