Peste praful cenușei ce răsare Din codri negri de unsoare, Un glas încă se aude, plin de suspin, Din dor nețărmurit de flăcăi ce nu mai vin…
O doină din amurgul vremii de prea plin Ce scaldă amintiri în veșnicii din cer senin, O ploaie să fi fost… aș, nu mai știu… Atâtea mii de mii de prelungiri…
Și-n șuvoi de rouă plină, Nu mai este cin’ să vină… Și de-atâta dor stelat Pieptu’mi arde… mai curmat…
Arunca-m-aș în Iureșul de viață carpatin De ar întoarce inimi reci uitând de crin Și m-aș preface-n dulce rază Ce mintea vrea a le-o ține trează…
Cei de acum ce nu mai sunteți, Vă strig din depărtări ascunse Că nu mai sunteți ca fiind Și fiind, voi nu mai sunteți!
Luați aminte, că degrabă Ceasul morții se apropie Și nești-vom ce și cum Decât când va fi fost (deja) târziu…
Biruință din amar se face, Viața din moarte renaște, Toată patima nebunie naște… Noi alegem ce vom face…
Bucuria plaiurilor noastre, Românaș de altădată, Îți dispar toate îndată De n-ai săruta (iară) clipe măiestre…
stehana
Stehana's Blog 